Greta Goran

„(…)mi-au plecat și îmi pleacă din ce în ce mai mulți oameni și, vă zic, sunt oameni grozavi, nu doar pentru că sunt ai mei, ci pentru că așa i-a lăsat pe ei Universul. Să fie niște oameni absolut minunați, dar să fie minunați în altă limbă, la alte beri mai fandosite și alte case pe străzi cu nume dubioase.

Franc, cu spirit și cu haz. Așa povestește Greta Goran despre o Românie pe care o iubește dar pe care și-ar dori să o iubească mai mult. Un interviu cât vocea unei generații, despre așteptări, deziluzii și amintiri.

Ce te face să spui #suntmândră că sunt româncă în România?

E o prostie asta cu mândria, indiferent că ești român, româncă, unicorn. Nu poți fi mândru că te naști într-o țară, într-un fel, în vreun fel. E o dezbatere lungă și veche, nu insist, că o știți. Nu poți să fii mândru că ai ochii căprui, pentru că nu poți să fii mândru de ceva asupra căruia nu ai niciun merit. Adică poți, dar ai fi greșit și tâmpit. Nu fi greșit și tâmpit!

Daaaar. E mai corect și mai frumos să zic că #suntobligată ca româncă în România. Și eu, si tu, și românul, și unicornul. Obligați să ne descurcăm cu ce avem, să nu dăm vină pe țară, să nu dăm vina pe alții și pe sisteme paralele. Obligați să încercăm să o reparăm. Obligați să ne zâmbim aiurea în tramvai. Să nu fim mârlani pe stradă. Obligați să trăim frumos, să rămânem buni și simpatici, să mirosim frumos și să ne îmbrăcăm în salopeteeee, clar. Dacă aș fi dictator, pardon, când o să ajung dictator astea ar fi parte din programul de guvernare. Inclusiv salopetele, da 🙂

Obligați să nu judecăm și să învățăm din greșelile alor noștri, c-au făcut și ei multe, așa cum facem și o să facem și noi, dar despre asta – pe o canapea la terapie, o cunoaștem îndeaproape. Suntem obligați să fim bine, să fim fericiți. Noi cu noi, noi între noi, noi ca români în România sau ce-o mai fi fost dat să fim, madagascarieni în Madagascar. În rest, nu avem nicio obligație pentru nimeni.

Cum este în viziunea ta românca modernă?

E cam tristă și cenușie, ca un Amsterdam ploios, adică în orice zi din an 🙂 Asta pentru că mi-au plecat și îmi pleacă din ce în ce mai mulți oameni și, vă zic, sunt oameni grozavi, nu doar pentru că sunt ai mei, ci pentru că așa i-a lăsat pe ei Universul. Să fie niște oameni absolut minunați, dar să fie minunați în altă limbă, la alte beri mai fandosite și alte case pe străzi cu nume dubioase. Și pentru asta nu sunt #mândră deloc, sunt tot #obligată într-un fel, obligată să fac ce pot, când pot, cum pot, ca ei să vină la un moment dat înapoi, că m-am săturat să ne vorbim prin selfie-uri. Plus că n-au Vama pe nicăieri în lumea asta. Și nici pe mine! Sau să plec eu, dar aștept să plece careva și în Bali, nu doar în d-astea ploioase Ams, Anglia, Stockholm 😀

Ah. Nu. Uită!Ba nu uita. Ține-o și p-asta de mai sus, dar știu de fapt care e viziunea mea pentru o Românie modernă. Obsesia vieții mele: depresia. Care e tratată extrem de prost la noi, care ne marginalizează, ne face să ne simțim proști, rușinați, goi și în pragul disperării. Am scris eu și aici (linkul: http://www.gret.ro/2017/09/depresia-nu- se-tratează- cu-citate- ce-vesel- pari-cu- 36-de-ore-înainte- să-te- sinucizi/), e obsesia vieții mele. Într-o zi o să fac ceva pentru asta.

Nu știu ce, nu știu cum, dar nu mor până nu apuc ziua aia în România, când o să ne fie bine mai ușor la cap, ăstora născuți defecți 🙂

Trei lucruri pentru care iubești România și pe care nu le găsești altundeva.

Băăăi, bunicii, clar. Bunicii de la țară, de când eram noi mici. Sunt absolut convinsă că toți bunicii sunt minunați, în toată lumea asta, dar bunicii noștri, bunicii ăia din vacanțele de vară – cu ei nu se poate compara nimeni. Cu țuica lui bunicul și prima beție, cu gogoșile cu gem, cu primele indrăgosteli la poartă de vecinul ăla de la București, cu prima țigară fumată pe ascuns (Winston, la voi?) și casetele cu ayaayayayaaaa Coco Jambo ayayayayeeee, derulate cu pixul pentru disco-party- ayeeee, în garaj la tata.

Altele nu mai sunt, nu cred în asta cu oamenii, că sunt oameni grozavi peste tot în lume, peisaje nici atât, am văzut mări mai albastre decât a noastră and so on. Bunicii! Dar ei fac cât șapte la un loc. Eu tot insist că aș vrea să fiu bunică la un moment dat în viața asta, dar să sar etapa cu mama, cu copilul, să-l prind că fumează Winston pe furiș, d-astea. Încă mai sper că o să se poată 🙂

Tenis. Handbal. Gimnastică. Foarte multe românce se bucură de succes în sportul de performanță. Luptă femeile mai mult pentru succes?

Nu, de ce, ce-ai auzit? Nu cred. Poți să zici că noi suntem mai emoționale și că avem zile mai proaste când poate nu ne arde de poante și făcut piruete, dar suntem și mai disciplinate decât bărbații uneori. Există un echilibru în toate, dar din punct de vedere sportiv – muncim la fel, plecăm cu aceleași șanse. Diferența e cu alte țări și aici parcă nu îți mai vine să fii mândru că ești român. Dar între bărbați vs femei nu cred. Bine, eu sunt și expertă în sport, fac 3 abdomene și ridic 2 gantere (și apoi mă luați cu targa), deci sunt suuuper în tema să îmi dau cu părerea.

Avem din ce in ce mai multe femei in funcții înalte, inclusiv primul prim ministru femeie din istoria României. Cum vezi rolul femeii in politică?

Problema nu sunt femeile din politică, problema sunt oamenii din politică. În momentul ăsta, cred că și un copil de clasa a 4-a ar fi mai de încredere acolo. Măcar i-ar fi frică să mintă, să pună mâna pe ce nu îi aparține, să i se ia playstationul pentru o zi 🙂 Sper doar să ieșim la vot când o să fie cazul, mulți, buluc, nervoși și să nu uităm de Colectiv, de pensiile în bătaie de joc ale bunicilor noștri, de cămașa ruptă a tatei de nuntă, pe care o are de la 30 de ani, că merge și așa, nu se vede sub sacou… Și o să punem ștampila pe răul cel mai mic, adică în momentul asta – Vlad Voiculescu și Dacian Cioloș.

Când vom avea prima femeie președinte în România?

Nu vreau o femeie președinte în România, visez la un om cu bun simț, atât. BUN SIMȚ. Și care poate a avut bunici la țară, în vacanțele alea de vară, ca să fiu sigură-sigură că e un om bun, crescut cu țuică și frigănele 🙂

Este #metoo o realitate necunoscută a României?

Este o realitate foarte cunoscută. Mult prea cunoscută, dar între pereții casei, din păcate. Mai avem mult până să ne facem curaj să ieșim din casă și – nu neapărat să ne spunem povestea, dar să ne schimbăm povestea. Ar trebui să facem cumva să le oferim femeilor mai multe soluții și mai puține hashtaguri. La țară (și nu numai), hashtagul e doar un diez pe care ori nu îl înțelegi, ori ți-e frică de el, că îl poate enerva și mai tare pe bărbatu-tău.

Care sunt primele două lucruri legate de România pe care le-ai povesti unui străin?

Despre comunismul din care, deși pare, nu am ieșit. Să fie înțelegători cu noi, că uneori facem ce facem din foame și din sărăcie. Că dăm și noi șpagă, din disperarea că medicul ăla nu o va opera cu responsabilitate pe mama pe inimă. Că uneori călcăm accelerația pe roșu pentru că suntem obosiți și stresați, după o zi în care am făcut bani abia să ne plătim facturile. Că știm că putem mai mult, dar suntem departe de acest „mai mult”, însă cu pași mici, om ajunge noi și acolo. A, și despre bunici, ca să îi las într-o notă veselă. Despre bunicii mei. I-aș duce la țară (dacă ar fi simpatici și ei și nu ar părea psihopați, că nu mai știi, zău) și i-aș mai duce pe Giulești, dacă ar mai juca Rapidul. Uite, de Rapid am uitat să zic la întrebarea cu lucrurile pe care le iubesc în România și pe care nu le mai găsesc în altă parte.

Despre Rapid și nebunii din peluză, despre cum m-am îndrăgostit pe stadionul de fotbal, de fotbalul văzut prin alb și vișiniu și despre cel mai frumos loc în care să îți spui dramele, să îți trăiești victoriile și să răgușești pe ploaie, de la atâta cântat.

Spune-ne un hashtag care să descrie România!

#rezist

 

Mândră că ești româncă? Ai o secțiune special dedicată, în care poți să ne spui de ce 🙂

rEvolutia este scrisa in ADN-ul femeilor care indraznesc!

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *