Iulia Verdeș

„(…)atitudinea româncelor față de antreprenoriat este una deschisă. Construiesc afaceri pe care le transformă de cele mai multe ori în povești de succes. Același lucru și în politică.”

Actriță de cinema, televiziune și teatru, Iulia Verdeș este în prezent una dintre cele mai promițătoare apariții de pe scena Teatrului Național. S-a remarcat în 2008, în filmul Elevator (distins cu Premiul publicului în Australia, SUA și la București), în regia lui George Dorobanțu, rol nominalizat pentru cea mai bună actriță la Best Film Fest. Drumul ei a continuat cu absolvirea UNATF-ului, câștigarea unei burse de studiu la Hollywood, cu nenumărate alte premii, nominalizări și apariții în filme din afară. Iulia spune astăzi #suntmandra și povestește de ce crede că femeia româncă se află într-un moment de expansiune și în ce fel e România magică.

Ce te face să spui #suntmândră că sunt româncă în România?

Sunt fascinată de curajul oamenilor din România. Fac parte dintr-o generație ambițioasă și mai ales luptătoare, și deși nu cred că aceasta este exponentul unei întregi Românii, este exemplul cel mai bun pe care-l pot da în sensul unei moșteniri cu care mă mândresc. Plus că România e magică, mereu imprevizibilă. Aici, tot timpul e o supradoză de adrenalină în toate formele ei. O aventură în toată regula.

Cum este în viziunea ta românca modernă?

Românca modernă este pentru mine în primul rând femeie. Și când zic femeie mă refer la independență, asumare și determinare.

Trei lucruri pentru care iubești România și pe care nu le găsești altundeva.

Ingeniozitatea – calitatea absolută a românului. Suntem cunoscuți pentru capacitatea noastră de a ne descurca în orice situație posibilă. Stiu că deseori e folosită în sens peiorativ, dar pe mine mă determină să cred că avem ceva unic.
Ospitalitatea – nu cred că am vizitat până acum o țară în care localnicii să mă primească așa cum românii noștri întâmpină străinii și-i lasă cu zâmbetul pe buze și brațele deschise în casele lor.
Familia Mea – sau România mea. Microcosmosul meu tradițional în care am crescut și fără de care nu aș avea aceeași forță!

Tenis. Handbal. Gimnastică. Foarte multe românce se bucură de succes în sportul de performanță. Luptă femeile mai mult pentru succes?

Succesul nu este exclusiv pentru bărbați sau exclusiv pentru femei. Succesul înseamnă foarte multă muncă. El poate fi obținut indiferent de caracteristicile înnăscute ale fiecărui individ. Perfecțiunea într-un anumit domeniu nu este determinată de sexul omului ci de dorință, voință și educație, elemente care sunt dobândite sub influența multor factori.

Avem din ce in ce mai multe femei in funcții înalte, inclusiv primul prim ministru femeie din istoria României. Cum vezi rolul femeii in politică?

Acum ceva timp am citit un articol despre diferențele salariale la nivelul UE dintre bărbați și femei. Am văzut că suntem țara cu cel mai mic indice diferențial din Europa. Asta înseamnă că decalajul stabilirii unei puteri financiare între femei și bărbați, cel puțin la nivel românesc, începe să fie simțit din ce în ce mai puțin. Motivele sunt multiple și complexe și probabil că fiecare dintre noi le cunoaște, însă din ce am observat, atitudinea româncelor față de antreprenoriat este una deschisă. Construiesc afaceri pe care le transformă de cele mai multe ori în povești de succes. Același lucru și în politică: încet și sigur, femeia își extinde aria sa de interese. Iar acest lucru nu poate înseamna nimic negativ.

Când vom avea prima femeie președinte în România?

Când vom fi pregătiți. Sonia Sobciak, contracandidata lui Putin la ultimele alegeri a declarat că “nu-ți poți alege familia, nu-ți poți alege sexul și nu-ți poți alege nici președintele.
Nu știu să spun cu exactitate când vom avea prima femeie președinte în România, dar atunci când vom recunoaște o femeie care va avea inima de fier, pielea din oțel și voința de tigru, sigur există șanse 🙂

Este #metoo o realitate necunoscută a României?

Nu cred că este chiar atât de necunoscută. Femeile au prins curaj și au început să vorbească, ceea ce mă bucură extrem de mult, mai ales atunci când la mijloc este vorba despre un abuz cu adevărat real. Însă, există și reversul medaliei care din păcate, creează un dublu standard atunci când se trece peste linia extrem de fină dintre realitatea unui eveniment tragic și hype-ul unui trend online. Distincția dintre cele două e delicată și asta duce la apariția unor cazuri uneori exagerate. Însă sunt perfect convinsă că pe lângă toate poveștile deja spuse și cunoscute, mai sunt, poate la fiecare colt de stradă, altele neștiute peste care putem pune hashtag-ul #metoo.

Care sunt primele două lucruri legate de România pe care le-ai povesti unui străin?

Sunt gurmandă și aș povesti oricând și oricui despre mâncărurile delicioase pe care chiar mama mea le face, apoi i-aș invita să vadă acea Românie necosmetizată pe care eu efectiv o ador.

Spune-ne un hashtag care să descrie România!

#Romaniastiucapoti

Foto: Radu M. Savin

 

Mândră că ești româncă? Ai o secțiune special dedicată, în care poți să ne spui de ce 🙂

rEvolutia este scrisa in ADN-ul femeilor care indraznesc!

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *