Nicolle Stănese

„(n. red. vom avea o femeie președinte)Probabil atunci când va demonstra că e capabilă să își sacrifice setea pentru puterea personală, financiară sau pentru puterea unei funcții, în detrimentul binelui unei țări care are deja destul de multe răni ce încă sângerează, făcute de alții ce n-au fost capabili de sacrificiu.

Este jurnalist, ambasadorul Asociației Baby Care Sibiu și susținătoare a nenumărate proiecte caritabile. Iubește lucrurile simple și autentice care fac România unică și, mai presus, poartă în suflet Sibiul, orașul în care s-a născut.  Nicolle Stănese spune #suntmandra.

Ce te face să spui #suntmândră că sunt româncă în România?

Oamenii și frumusețea aia autentică a acestei țări.

Cum este în viziunea ta românca modernă?

Ca Maia Morgenstern, Mihaela Rădulescu, Mirela Retegan, Gabriela Alexandrescu, Andreea Esca. Ca orice femeie ce încearcă să găsească un echilibru între rolul de mamă și carieră. Cred că fiecare femeie e modernă în felul ei și eu tare mult iubesc femeile simple, cu sufletul bun, care emană dragoste și liniște în jurul lor.

Trei lucruri pentru care iubești România și pe care nu le găsești altundeva.

Sibiul, că mi-e atât de drag și de adânc în suflet încât nu aș putea vreodată să mă dezic de el, deși sunt momente în care lucruri, situații sau oameni care ar putea face mai mult pentru el și nu fac mă dezamăgesc. Oamenii de la sat pentru că ei încă sunt simpli, își dau bună-ziua pe ulițe, țin cu dinții de principii sănătoase și nu-și calcă vreodată onoarea în picioare. Capacitatea noastră, a celor care încă mai credem în șansa acestei țări de a renaște, de a ne uni in momente de cumpănă.

Tenis. Handbal. Gimnastică. Foarte multe românce se bucură de succes în sportul de performanță. Luptă femeile mai mult pentru succes?

Nu știu dacă luptă mai mult sau mai puțin decât o fac bărbații, dar cu siguranță luptă constant, fără să li se pară vreodată ceva imposibil. M-a fascinat mereu determinarea și perseverența femeilor și asta cred că uneori e întreruptă la bărbați. La femei, nu. La mame, în special, nu. Să îți spun când m-am convins de asta? La prima vizită pe care am făcut-o secției de neonatologie din Sibiu. Sunt Ambasadorul Asociației Baby Care Sibiu, asociație care se îngrijește de copilașii născuți prematur, aceia care la naștere uneori nu depășesc 500-600 de grame. Livia Ognean, cea care mi-e prietenă, medic neonatolog și motorul acestei asociații, m-a cooptat în acest proiect și alături de ea, am pășit de câteva ori să văd aceste sufletele care debordează de putere, voință și speranța. Și ca să nu merg departe de idee, revin la mame… Acele mame, mi-au dat lecția vieții. Mamele acelea, eroine, luptă cu viața și nu-și pierd nicio secundă energia, speranța în această lupta, luni de zile stând alături de puii lor intubați și știind că ii vor ține și in brațe cândva, bucurându-se de succes.

Avem din ce in ce mai multe femei in funcții înalte, inclusiv primul prim ministru femeie din istoria României. Cum vezi rolul femeii in politică?

Cu siguranță orice femeie din lume poate să aibă un rol puternic conturat în orice domeniu! Le apreciez cu toată inima pe cele care reușesc să fie mândre de ele, seara, demachiate și dezbrăcate de decizii, când se privesc în oglindă, ele, singure, fără alte influențe.  Că e politică, sport, învățământ sau orice alt domeniu, femeia reușește oriunde vrea ea, dacă nu-și pierde încrederea în propriile forțe. Acum, că România are astăzi, primul prim ministru din istoria ei, nu știu dacă să aplaud sau nu. Dacă trebuie să aplaud, aș rămâne la numele de la întrebarea 2, deocamdată.

Când vom avea prima femeie președinte în România?

Probabil atunci când o femeie va demonstra că e capabilă să își sacrifice setea pentru puterea personală, financiară sau pentru puterea unei funcții, în detrimentul binelui unei țări care are deja destul de multe răni ce încă sângerează făcute de alții ce n-au fost capabili de sacrificiul de mai sus.

Este #metoo o realitate necunoscută a României?

Este o realitate băgată sub preș, nu este necunoscută, din păcate. O realitate dureroasă, marcantă, ce erodează destine sub privirile și nepăsarea noastră. Sigur, care cum putem, încercăm să facem câte ceva dar evident nu îndeajuns. Atâta timp cât încă educația sexuală și subiecte actuale și de o importanță majoră, sunt subiecte greu digerabile în învățământul școlar, vom tot mătura realități și le vom tot ascunde sub un preș unde se sting lumini din ochi. Ah, de ce m-ai întristat acum la final de interviu?

Care sunt primele două lucruri legate de România pe care le-ai povesti unui străin?

Brâncuși, Tudor Gheorghe și i-aș arăta poze cu fiecare loc minunat din țara asta, alături de portul popular al fiecărei zone. Sunt convinsă că este suficient să își dorească să ajungă aici.

Spune-ne un hashtag care să descrie România!

#vaurma

 

Mândră că ești româncă? Ai o secțiune special dedicată, în care poți să ne spui de ce 🙂

rEvolutia este scrisa in ADN-ul femeilor care indraznesc!

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *